„Curățenie” de hârburi parcate neregulamentar pe Domeniul Public

Distribuie articolul

Într-un efort de a asigura siguranța rutieră și respectarea regulilor de circulație în municipiul Galați, echipajele Serviciului Siguranţă Rutieră din cadrul Poliţiei Locale Galaţi vor desfășura operațiuni de control pe mai multe segmente de străzi în cursul zilelor următoare. Totodată, (și) ca urmare a îngreunării circulației utilajelor de deszăpezire pe străzile orașului, în urma căderilor masive de zăpadă, zilele trecute, s-a luat hotărârea unor degajări sporite a arterelor aglomerate prin acțiuni de ridicări auto.

Potrivit anunțului SSR Galați, echipajele Serviciului Siguranţă Rutieră, din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, vor acţiona în săptămânile următoare conform atribuţiilor conferite de lege (oprire/staţionare neregulamentară, acces interzis etc.) pe mai multe străzi importante din municipiu. Abaterile constatate vor fi sancţionate conform prevederilor legislației în vigoare. după cum a precizat Poliţia Locală Galaţi. De asemenea, acțiunile în teren se vor finaliza și cu ridicarea autoturismelor pe pe următoarele segmente de străzi:

– Strada Basarabiei/strada Traian (Baia Comunală);

– Strada Traian, de la Baia Comunală până în Bariera Traian;

– Bulevardul George Coşbuc, între strada Brăilei şi bulevardul Marea Unire;

– Strada Domnească, între strada Brăilei şi strada Cezar;

– Strada Brăilei, între strada Traian şi bulevardul Siderurgiştilor;

– Strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard şi strada Anghel Saligny;

– Strada Oţelarilor, între strada Stadionului şi strada Brăilei, bulevardul Dunărea;

– Bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia şi bulevardul George Coşbuc;

– Strada 1 Decembrie 1918, între strada Basarabiei şi bulevardul Milcov.


Distribuie articolul

You May Also Like