În această lună, Academia GREENSTEEL din cadrul LIBERTY Galați deschide înscrierile pentru „Școala de vară”, principalul program de internship demarat de
Economie
Economie
S-au finalizat lucrările care asigură conexiunea feroviară transfrontalieră a Portului Bazinul Nou
A fost semnată recepția lucrărilor realizate la proiectul “Îmbunătățirea conexiunii feroviare a Portului Bazinul Nou – lucrări de extindere a liniilor cu ecartament larg
Legea „Macarena”, privind hărțuirea la locul de muncă, taxează dur angajatorii care calcă strâmb!
Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul
APĂ CANAL își ia măsuri pentru creșterea capacităților la sursă! Apă 24\24 h.
SC Apă Canal SA Galați ia măsuri pentru creșterea capacităților la sursă, prin reabilitări sau denisipări ale forajelor din aria de operare. Pe fondul
„Pământul, ca pământul, dar neglijența privind protecția mediului a început să coste mult în Galați”
O echipă din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați a avut o experiență semnificativă în misiunea cotidiană de a proteja mediul
Campanie de informare ITM: Legea privind dialogul social luată în serios de inspectorii de muncă
Joi, 4 aprilie, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați, s-a desfășurat o sesiune de informare și conștientizare a angajatorilor cu privire la prevederile
Noi descinderi în teren a ITM Galați la firmele din zona industriei construcțiilor
Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind
APDM Galați va moderniza Portul tulcean
Prima etapă a noului proiect al cărei beneficiar de investiții este Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime prevede realizarea obiectivului investițional „Dezvoltare Port Tulcea”.
Peste două sute de locuri de muncă pentru persoanele care vor să se angajeze în Galați
AJOFM Galați a anunțat, la sfârșitul lunii martie, că pune la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă un număr de 223
Electrica mai „tare” decât Statul! A lăsat în beznă ITM Galați și „fără plată” o zi, angajații instituției. Care „s-au bătut de muscă”
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a anunțat pe pagina de facebook că, vineri, 29 martie, nu va putea asigura obișnuitele operațiuni cu publicul.








