Când se reia furnizarea apei calde în oraș?

Distribuie articolul

Nu e o întrebare răutăcioasă, ci una pertinentă: dacă hotărârea CL de sistare a agentului termic în Galați este suspendată, ea nu are voie să producă efecte. De voie, de nevoie, Primăria ar trebui să rezolve această situație, mai ales că însuși primarul declara săptămâna trecută:

„Domnul prefect a atacat doar hotărârea privind suspendarea sistemului de termoficare, nu şi pe cea privind acordarea ajutorului financiar”.

Gălățenii confuzi, care nu mai știu ce să facă cu dosarele deja întocmite ar trebui să știe că pot continua demersul – deși 3.000 de lei nu acoperă decât cel mult o treime din costurile montării unei centrale termice – dar ar trebui să beneficieze, până la rezolvarea problemei în instanță, de apă caldă de la robinet. E adevărat, problema nu e deloc simplă!

Pe de o parte pentru că da, sistarea căldurii în sistem centralizat, decisă de aleșii locali în această primăvară, oprește scurgerea banului public: ani de zile am subvenționat pierderile din rețele, gigacaloria pentru unii, salariile nepermis de mari ale directorilor celor două companii sau lucrările supraevaluate de mentenanță. Dar, așa cum se arată în motivarea Prefectului, serviciile de utilităţi publice au caracter permanent şi regim de funcţionare continuu și nu se pot „suspenda” pentru că nu s-a oferit o soluție perfect viabilă pentru populație.

Ce se întâmplă cu oamenii din zonele unitare termice (peste 150 de blocuri) care nu au avut voie, ani de zile să se debranșeze? De câte firme e nevoie pentru montarea, în numai trei-patru luni de zile, a peste 20.000 de centrale termice în Galați? S-a făcut un studiu de mediu cu privire la impactul funcționării atâtor centrale pe gaz în municipiu? Dar asupra rezistenței rețelelor electrice, atunci când lumea le va suprasolicita cu sute de panouri electrice sau calorifere? Ce acces la creditele pentru centrale au bătrânii singuri, bolnavi sau imobilizați? Cum se vor încălzi școlile și grădinițele care nu au centrale: scot părinții bani din buzunare? De ce la Galați nu funcționează modelul Brăilei: acolo oamenii au fost ajutați să achite integral costurile montării unui sistem alternativ de încălzire.

Și nu în ultimul rând: cine va răspunde când frigul de afară va face, în apartamentele din Galați, primele victime? Administrația locală nu e o joacă! Revenim la întrebarea din titlu: când se reia furnizarea apei calde în oraș?

Distribuie articolul

You May Also Like