Producătorul de ambalaje biodegradabile din Iași, Exonia, are în plan o investiție de peste 6 milioane de euro în județul Galați, într-o unitate nouă de producție, prin Programul de Tranziție Justă.
Beneficiarii fondurilor europene prin acest program sunt doar șase județe, printre care și Galați, iar rolul acestuia ar fi trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon.
Banii sunt alocați la nivelul fiecărui județ prin Planurile Teritoriale de Tranziție Justă, în cazul Galațiului, pentru finanțarea IMM-urilor și sunt puse la dispoziție aproape 90 de milioane de euro în scopul dezvoltării afacerilor locale deja existente sau atragerea de noi investiții generatoare de locuri de muncă și creștere economică. De asemenea, este deja știut faptul că IMM-urile pot, prin Planul Teritorial Tranziție Justă, să depună, încă din data de 20 decembrie 2023, proiecte pentru a accesa între 200.000 și opt milioane de euro.
Această firmă producătoare de ambalaje biodegradabile este deținută de Tiberiu Stoian, care își dorește să investească la Galați.