Bursa Meritul Olimpic pentru elevii cu performanţe

O veste bună pentru studenţii şi elevii care au obţinut premii şi menţiuni la olimpiadele internaţionale: vor primi, conform unei hotărâri a Senatului adoptată recent, Bursa „Meritul Olimpic”. Aceasta se va acorda în paralel cu alte premii, pe toată durata menţinerii performanţelor tinerilor şi are valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară.

Practic, proiectul care modifică şi completează Legea nr.235/2010, îşi propune susţinerea performanţei şcolare, sporind interesul pentru educaţie, cultură şi cercetare. Bursa „Meritul Olimpic” se acordă din fonduri bugetare nu doar ocupanţilor locurilor I, II şi III la aceste competiţii, ci şi celor care au luat menţiuni. Banii sunt daţi, prin redistribuire, de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Nu vor fi uitaţi nici profesorii care au pregătit loturile olimpice internaţionale:  ei vor primi premii în cuantum de 5.000 de lei.

„Votul meu a fost unul favorabil. Sunt gălăţean, iar la Galaţi avem mulţi olimpici cu care ne mândrim. Susţin, aşadar, toate inițiativele care vor veni în sprijinul tinerilor care fac performanță. Sper ca proiectul să treacă, în cel mai scurt timp, și de Camera Deputaților, iar tinerii să beneficieze de burse de merit pe măsura performanțelor lor”, a declarat senatorul gălăţean George Stângă.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns