Bună dimineața: PRM îi anunță pe români că PSD le ia casele!

Distribuie articolul

Faceți liniște, Partidul România Mare respiră. Dinspre formația politică fondată de Corneliu Vadim Tudor și la care a pus umărul și pumnul marele pesedist Codrin Ștefănescu, se aude un zgomot. Ei îi spun comunicat de presă, noi îi zicem magie pentru că sursa zgomotului este o fantomă.

Ca să vedeți ce ați votat și ce nu ar fi bine să votați, vă prezentăm textul comunicatului de presă al PRM. Dezacordurile și limbajul de lemn aparțin politrucilor care au redactat textul.

„Partidul România Mare (PRM) este profund îngrijorat de modul iresponsabil în care partidele politice aflate la guvernare atentează la siguranța financiară a cetățeanului care, în ritmul actual al devalorizării cursului de schimb leu-euro, va fi împins către incapacitatea de a-și achita ratele la creditele pentru case. Apreciem că această situație (devalorizarea leului) este rezultatul incompetenței actualei clase politice care este prea puțin preocupată de a-și respecta proprii cetățeni. Procesul de devalorizare pe care moneda românească îl înregistrează este dovada expresiei cinismului multinaționalelor care au afaceri prospere în România, dar care nu înțeleg să respecte poporul român și să își plătească, corect și cinstit, taxele aferente. Mai mult, ori de câte ori se discută despre acest subiect, multinaționalele lansează atacuri speculative asupra monedei naționale, Uniunea Europeană – prin emisarii săi – se răstește la români, iar clasa politică este mută! Atragem atenția asupra faptului că această lipsă de reacție din partea partidelor politice aflate la guvernare, dar și din partea Băncii Naționale a României vor avea efecte negative majore asupra cetățenilor care, în scurt timp, nu vor mai putea să își plătească ratele la bănci, iar prețul alimentelor de bază va cunoaște evoluții semnificative cu impact negativ,” scrie în comunicatul PRM.

În primul rând, românilor nu le va lua nimeni casele, nici măcar pesediștii de la guvernare. În al doilea rând, chestia cu devalorizarea leului este adevărată și a dus la creșterea cu aproximativ 10 procente a ratelor bancare(spun specialiștii), ceea ce reprezintă rezultatul „bunei” guvernări PSD-ALDE. În al treilea rând, observăm că peremiștii nu s-au putut abține și, în comunicatul de presă, au împrumutat mesajele PSD dedicate cetățenilor naivi despre multinaționale, agenturi străine, Soros și conspirații mondiale care vizează România.

Finalul comunicatului de presă este așa: „Partidul România Mare susține recuperarea României din mâinile străinilor.” Ciudat: noi nu știam că cetățenii din Teleorman sunt străini!

Distribuie articolul

You May Also Like