KARYM (Mircea Cioclei) e un brăilean tânăr și talentat ce colaborează cu artiști români renumiți. Celia va lansa pe 6 septembrie un nou videoclip, împreună cu Karym, dar până atunci, artistul ne dezvăluie câteva detalii.
Se pare că melodia este despre dragoste și infidelitate, unde rolul iubitului care a călcat strâmb este jucat de însuși Karym.
Reporter: Cine e KARYM și de când a început acest proiect?
Karym: Karym e Karym… proiectul a început timid în 2014 și a prins avânt să zicem așa… anul trecut.
Reporter: Ce pregătești pentru perioada următoare?
Karym: Mai sunt câteva zile până voi lansa o nouă melodie, se numește „La două capete” și sunt invitatul Celiei pe piesă. După care urmează single-ul meu.
Reporter: Unde te pot găsi fanii? Mergi și la evenimente private?
Karym: Sunt activ doar pe facebook și instagram. Mă găsiți cu nick-name-ul Karym Official.
Da, merg la evenimente și oriunde sunt solicitat pentru a cânta.
Reporter: Cu ce artiști colaborezi?
Karym: Am colaborat cu Adrian Țuțu primul câștigător „Românii au talent”, cu Mellina, Celia și urmează multe alte colaborări interesante.
Reporter: Dacă ar fi să o iei de la început, ai mai alege muzica?
Karym: Doar în cazul în care nu aș fi putut alege muzica, aș fi ales actoria.
Reporter: Cine scrie versurile melodiilor tale?
Karym: Nu am pe cineva anume, când ajungi să primești un demmo la o melodie și îți place, nici nu mai contează acest lucru, dar în măsura în care este posibil imi place să contribui atât la text, cât și la linia melodică a unei piese.
Reporter: Ce părere ai despre artiștii români care aleg să se promoveze mai mult pe plan internațional?
Karym: Bravo lor. Piața internațională este într-adevăr mai mare, dar și mai competitivă.
Reporter: Un mesaj pentru ascultătorii tăi.
Karym: Să aibă foarte mare încredere în ei și să își urmeze visurile.
Artistul ne-a mai dezvăluit și că filmările clipului „La două capete au avut loc la Colibița, Bistrița-Năsăud. Celia e cea care a ales ca videoclipul să fie filmat in inima munților.