La Ghidigeni se desfășoară o anchetă, unde un bărbat din satul Tălpigi este suspectat că ar fi incendiat intenționat mai multe case, după ce le-ar fi jefuit. S-a deschis un dosar penal pentru furt calificat, distrugere prin incendiere și violare de domiciliu.
Astfel, totul a început acum două zile, când o femeie a sunat la 112 pentru că locuința vecinului a luat foc. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că incendiul a cuprins o anexă a imobilului pe care pompierii o lichidaseră.
Din cercetările făcute, s-a stabilit că focul ar fi fost pornit cu intenție, de un bărbat de 47 de ani care era bănuit că a intrat în aceeași seară în curtea respectivă de unde ar fi sustras mai multe bunuri. În timpul intervenției, polițiștii au sesizat că alte trei incendii ar fi izbucnit la imobile din apropiere.
În cursul nopții de 18 spre 19 martie, polițiștii l-au depistat pe cel vinovat de comiterea acestor fapte și l-au dus la secție pentru audieri și sunt continuate cercetările.