”Industria cristalelor” atrage tot mai multe persoane în orașele dunărene

Distribuie articolul

Un brăilean „întreprinzător” a considerat că libertatea lui nu valorează mai mult decât visul de a face bani cu orice preț. Cum ar fi comercializarea drogurilor în Galați și Brăila. Pe firul ”afacerii” au întrat, însă, oamenii legii care încearcă acum să le arate și altora, care au astfel de „vise”, că este un drum al pierzaniei și al nenorocirilor. Dar să revenim la realitate.

Potrivit informării oficiale, la data de 19.10.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada septembrie – octombrie 2023, inculpatul a procurat și a deținut la domiciliul său, în scopul comercializării, droguri de risc și mare risc.

În urma percheziției, dispuse luni, în municipiul Galați, au fost identificate și ridicate 654,59 grame de rezină de canabis (drog de risc), o cantitate de drog de mare risc, cunoscut sub denumirea generică de cristal (3-CMC), 65 de cartușe de diferite modele și calibre, precum și alte mijloace de probă.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Brăila.


Distribuie articolul

You May Also Like