Autoritățile au premiat o gălățeancă născută în urmă cu 100 de ani, în perioada în care Galațiul era înfloritor

Distribuie articolul

Campania Ministerul Afacerilor Interne „O viaţă cât un centenar” a ajuns la Galați. Autoritățile gălățene și reprezentanții structurilor MAI au premiat joi, 14 iunie, o gălățeancă în vârstă de 99 de ani. Safta Vasiliu este născută în anul Marii Uniri și va împlini 100 de ani în luna decembrie. Femeia este una dintre ultimele persoane care pot confirma că orașul Galați nu dus-o întotdeauna atât de rău ca în prezent.

Femeia premiată de autorităţi cu prilejul Centenarului are 8 copii, 16 nepoţi şi 14 strănepoţi. Ea locuiește în orașul Galați și joi s-a trezit cu curtea plină. Ea le-a povestit musafirilor că viața este grea, mai ales că în ultimii 40 de ani a fost văduvă.

„La o sută de ani dacă eşti sănătos este bine, dar dacă eşti bolnav, mai greu. Ce să facem, ce vrea Domnul de Sus. Sunt născută în anul Unirii, de Crăciun eu implinesc anii. Dar nici nu am ştiut că se face serbarea aceasta, e ca o serbare. A fost şi greu, şi bine, în tot acest timp. E soţul mort de mult timp, e cam greu, că trebuiau copiii să meargă la şcoală şi să muncesc. Am fost cu ziua, cu prăşitul, cu săpatul la oameni care aveau nevoie, până iei o pensionară trebuie să munceşti, dar mă bucur că au ascultat şi au fost cuminţi şi au învăţat. Încă mai lucrez, tricotez”, a povestit Safta Vasiliu.

Ca să nu se întâmple ca în cazul Gabrielei Firea, autoritățile nu au organizat ceremonia într-un loc public, ci chiar în curtea sărbătoritei. Dorin Otrocol, prefectul judeţului Galaţi, a fost cel care a condus grupul VIP. Am glumit, atât cu huiduielile, cât și cu termenul VIP: ceremonia a fost organizată la domiciliul femeii pentru că Safta Vasiliu este foarte bătrână iar Otrocol, Pucheanu și ceilalți nu sunt atât de VIP pe cât și-ar dori. Oricum, prefectul i-a înmânat doamnei Vasiliu drapelul, insigna și scrisoarea oficială a Ministerului Afacerilor Interne, şi, bonus, un tort şi un buchet de flori.

„Astăzi a fost prima acţiune dintr-un şir mai lung în care celebrăm şi aniversăm 100 de ani pentru mai multe persoane din judeţul Galaţi. Astăzi am fost la doamna Vasiliu, ne-am bucurat să-i putem cunoaşte familia, chiar şi unul dintre strănepoţi. Nu ne-a dezvăluit secretul longevităţii, dar ne-a povestit despre un călugăr care i-a prezis că mai trăieşte cinci. I-am promis că dacă mai suntem pe aici o vizităm”, a afirmat prefectul Dorin Otrocol.

Nu știm dacă după ceremonie a urmat o beție, așa cum se face la împlinirea unei vârste rotunde. Cert este că în poza de grup s-a băgat și primarul Ionuț Pucheanu. Acesta s-a declarat fericit că a cunoscut o persoană născută în anul Marii Uniri. Noi nu suntem convinși că gălățenii gândesc la fel deoarece orașul Galați o duce mai prost decât în 1918.

„Mă bucur că am reuşit să cunosc pe cineva care, chiar dacă nu era conştient la momentul Marii Uniri, măcar este un exemplu viu al faptului că suntem aici de extrem de multă vreme şi suntem aici să rămânem”, a spus Ionuț Pucheanu, primarul orașului Galați.

Campania „O viaţă cât un centenar” este organizată de Ministerul Afacerilor Interne și își propune să aducă în lumină persoane născute în anul Marii Uniri. În județul Galați mai trăiesc încă patru persoane care împlinesc 100 de ani în 2018, toate fiind din mediul rural.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns