Atenție la serviciul de roaming: gălățenii neatenți pot plăti facturi mari la telefon

Distribuie articolul


Specialiștii de la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) susțin că utilizatorii de telefonie și internet mobil, care se află sau călătoresc în localitățile din apropierea granițelor și au serviciul de roaming activat, pot ajunge în situația de a utiliza involuntar acest serviciu.

Printre zonele vizate de avertizare este și județul Galați care se află în apropiere de Republica Moldova și de Ucraina.


Risc de roaming involuntar există în toate zonele aflate în apropierea frontierelor României. Asta înseamnă că telefonul sau tableta se conectează automat la o rețea dintr-o țară vecină, iar utilizatorii, deși se află pe teritoriul României, folosesc serviciile de comunicații în roaming.


Problema este că echipamentul se conectează automat la rețeaua cea mai puternică din zonă, dacă este setat astfel, și nu îl anunță pe utilizator.


Utilizarea involuntară a telefonului/tabletei în roaming nu îi scutește pe utilizatori de plata acestui serviciu, avertizează reprezentanții ANCOM.


Dacă nu vor să plătească facturi mari, cei care se află în apropierea trebuie să selecteze manual rețeaua, să solicite operatorului activarea serviciului de roaming numai la cerere și să verifice la ce rețea este conectat telefonul sau tableta înainte de a le utiliza.

Foto: playtech. ro


Distribuie articolul

You May Also Like