Oțelul termină campionatul regulat în postura de lider

Distribuie articolul

Oțelul Galați a câștigat seria a doua a Ligii 3 în ultima etapă după victoria la codașa Sportul Chiscani, scor 3-0 (2-0).
Gălățenii au deschis repede scorul prin Cârjan în min.8 și și-au dublat avantajul prin Petrache în min. 22.

Scorul final a fost stabilit de Nica în min.67.
Principala contracandidată la șefia seriei, Dacia Unirea Brăila a pierdut la Rm. Sărat, scor 1-2, predând șefia seriei, oțelarilor.

În prima serie, acolo de unde vor veni adversarele gălățenilor și brăilenilor la baraj, Foresta Suceava a pierdut la Botoșani cu Dante, scor 0-2, iar Bucovina Rădăuți a câștigat seria după victoria la Bradu Borca, scor 3-0.
Astfel, la baraj se vor duela Otelul Galați cu Foresta Suceava și Dacia Unirea Brăila cu Bucovina Rădăuți.

A fost un sezon de succes pentru elevii antrenorului Petre Grigoraș, chiar dacă problemele extrasportive nu au lipsit.
Primăria Galați nu și-a onorat obligațiile financiare față de club în anul în curs, existând doar promisiuni pentru finalul lunii mai.

Primarul Pucheanu ar trebui să aibă habar că performanța nu se face cu promisiuni neonorate ca să folosim un limbaj civilizat.
Că vorbim de cauze directe ori indirecte, Primăria Galați, prin nepăsare și indolență nu prea își merită statutul pe care și-l arogă în zona sportului de performanță.

Managerul general al clubului, Cristian Munteanu ne-a declarat în această seară că echipa a arătat calitate și a dovedit caracter, făcând aluzie la problemele financiare.

„La peste 90 la sută dintre echipele din România sunt astfel de probleme. Este știut faptul că anul acesta bugetul a fost adoptat foarte târziu. Chiar dacă nu este o situație confortabilă, sper să urmeze două finale de succes la acest baraj”, a mai spus Cristian Munteanu.


Distribuie articolul

You May Also Like