Animal Society va derula o nouă campanie de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună din Galați

Distribuie articolul


Organizația Animal Society, în parteneriat cu Primăria municipiului Galați, va desfășura o nouă campanie de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună din oraș. Aceasta este prigramată în perioada 22 martie – 9 aprilie, la sediul societății Ecosal din strada Zimbrului nr. 1.


Acțiunea face parte dintr-un proiect-pilot unic în Europa, inițiat în urmă cu doi ani de organizația Animal Society care vizează rezolvarea problemei animalelor fără stăpân într-un mod uman și sustenabil.


„Este ultimul an al proiectului pe care l-am început în 2019, cu sprijinul autorităților și alături de comunitatea locală. Sperăm, așadar, că gălățenii vor profita în continuare de campaniile și activitățile pe care le vom derula și în acest an. Comunitatea locală este, de asemenea, invitată să se implice alături de autorități în pregătirea și implementarea planului de soluții umane și eficiente pe care Animal Society l-a propus, astfel încât, la finalizarea acestui proiect, orașul să poată gestiona uman și sustenabil problema înmulțirii necontrolate și a suprapopulației animalelor de rasă comună,” susține Anca Tomescu, președintele Asociației Animal Society.


Organizatorii anunță că pe lângă campania de sterilizare gratuită, echipa Animal Society va face la Galați mai multe ateliere și activități adresate comunității locale, ce vizează interacțiunea om-animal. Cei implicați în proiect își propun astfel să contribuie la schimbarea atitudinii și a mentalității generale față de câinii și pisicile de rasă comună.


Proiectul a demarat în 2019 și a conținut mai multe campanii de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună, recensământul acestora (derulat în premieră la Galați de către Animal Society și voluntari), precum și programe de informare adresate locuitorilor orașului.


Peste 1.800 de câini au fost sterilizați în cadrul campaniilor derulate de Animal Society.

Foto :Facebook Animal Society


Distribuie articolul

You May Also Like