Am ajuns la mâna vasluienilor: criza gunoiului în județul Galați se prelungește

Distribuie articolul

Ceea ce părea a fi un miros urât de început de an se transformă într-o duhoare în toată regula. Este vorba despre criza gunoiului din județul Galați. Groapa din județul Vaslului care colectează deșeurile de la majoritatea localităților gălățene este închisă de la 1 ianuarie.

Problema urât mirositoare are legătură cu birocrația. Guvernul a schimbat niște legi și autoritățile locale sunt obligate să-și armonizeze regulamentele de funcționare. Concret, consilierii județeni vasluieni trebuie să adopte un proiect de hotărâre care va debloca toate activitățile de la rampa de gunoi dintre orașele Bârlad și Vaslui. Până acum, nu s-a votat nimic, groapa nu poate primi gunoi, iar localitățile din județele Vaslui și Galați încearcă să-și bage gunoiul sub preș.

Pentru ca orașele și satele gălățene să nu fie sufocate de gunoaie, primăriile localităților afectate au decis să suspende serviciul de salubrizare începând din prima zi a anului. Oamenii au fost rugați să nu mai scoată gunoiul la poartă, iar deșeurile care se adună sunt arse sau depozite în gospodării. Criza nu a afectat municipiul Galați și localitățile limitrofe, care depozitează deșeurile de la populație la rampa de lângă oraș, construită din fonduri europene.

Celelalte unități teritoriale din județul Galați duc gunoiul la Vaslui începând de anul trecut. Asta după ce în luna mai, 2018, reprezentanții rampei de gunoi de la Muchia, din județul Brăila, cu care majoritatea primăriilor din județul Galați se aflau sub contract, a anunțat că nu mai poate depozita deșeuri. Astfel de crize vor fi evitate în viitor, după ce Consiliul Județean Galați va finaliza groapa de gunoi de la Valea Mărului.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns