Administrația publică locală, pe un butoi cu pulbere!

Marți, 10 februarie, peste 1.300 de primării de comune din întreaga țară și-au suspendat activitatea timp de două ore, în intervalul orar 10-12. Funcționarii și aleșii locali au recurs la această formă de protest ca reacție la măsurile de reformă administrativă anunțate de Guvern, care prevăd reduceri de personal și de salarii, precum și o restructurare a cheltuielilor publice.

Totodată mai mulți primari din județul Galați au fost la întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, unde și-au exprimat nemulțumirile în legătură cu reforma administrativă preconizată.

Au fost acțiuni de protest în mai multe localități gălățene, acestea continuând și ieri, 11 februarie.

Și astăzi, 12 februarie funcționarii din primării vor continua acțiunile de protest, pentru că, spun ei, după discuțiile edililor cu premierul nu s-a ajuns la nici un acord, mai mult, unii primari fiind certați pentru slabele performanțe din administrație.

 Au fost și mai sunt acțiuni de protest la Valea Mărului, Cavadinești, Berești-Meria, Drăgușeni, Oancea, Movileni, Matca, Băneasa, Nicorești și Scânteiești.

 Nici la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), ce a avut ca temă „Reforma administrativă și impactul asupra comunelor”, rezultatele nu au fost cele așteptate de către primari și funcționarii din administrația publică locală.

Chiar dacă liderii coaliției prezenți la dezbatere, și aici ne referim la premierul Ilie Bolojan și liderul PSD, Sorin Grindeanu, au încercat să explice necesitatea pachetului de austeritate, primarii spun că sistemul este pe cale de a se prăbuși.

Cei din Asociația Comunelor au amenințat direct Guvernul că în lipsa unor concesii, protestele se vor radicaliza, ajungându-se la grevă generală pe termen nelimitat.

 

Ai putea fi interesat și de: