Accident cu patru morți în județul Galați

Distribuie articolul

Teribil accident rutier în această dimineață, pe DE 581, la Priponești, în județul Galați.

Patru persoane au murit, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un TIR.

La fața locului au intervenit echipaje de la SMURD și Poliția Rutieră Galați.

Mașina în care se aflau cele patru victime este înmatriculată în județul Vaslui.

Potrivit informațiilor de la fața locului, autoturismul a intrat sub TIR, în partea din spate a remorcii, iar impactul a fost atât de puternic, încât victimele nu au avut nicio șansă de supraviețuire.

Trupurile neînsuflețite au fost scoase de pompierii de la ISU Galați, prin descarcerare.

„Un autoturism, în care se aflau 4 bărbați, din județul Vaslui, cu vârste cuprinse între 22 și 52 de ani, și care circula dinspre municipiul Bârlad către municipiul Tecuci, a intrat în impact cu remorca unui camion, parcat pe partea carosabilă, pe aceeași direcție de mers cu autoturismul. În seara precedentă, camionul s-a fi defectat și nu a mai putut fi scos în afara părții carosabile, fiind semnalizat cu lumini de avarie și triunghiuri reflectorizante. În urma impactului, toți cei patru bărbați aflați în autoturism au decedat. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concerte în care s-a produs accidentul”, transmite IPJ Galați.


Distribuie articolul

You May Also Like