A ucis și s-a sinucis

Distribuie articolul

Este anchetă la Independența, după ce autoritățile au fost sesizate despre faptul că, într-o casă, au fost găsite două persoane posibil moarte. După apelul la 112, la fața locului a fost trimis un echipaj SMURD cu medic. Din păcate, ambele persoane erau decedate, la sosirea salvatorilor.

Din primele informații, una dintre persoanele decedate prezintă răni ce par a fi produse prin înjunghiere, iar cealaltă s-ar fi spânzurat. Ambele par a fi murit cu câteva ore înainte de a fi alertate autoritățile.

În caz, s-a constituit o echipă operativă de cercetare, coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, care face cercetări la fața locului pentru a stabili împrejurările exacte în care au murit cele două persoane.

Cercetările vizează infracțiunea de omor și nu este exclus ca acesta să fi fost urmat de sinucidere.

Anchetatorii analizează toate ipotezele.

Potrivit primelor date furnizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, cele două persoane găsite decedate la Independența, o femeie și un bărbat, erau concubini aflați într-o relație de circa 8 ani, între care existau certuri și conflicte dese, fără a exista ordine de protecție. Cei doi locuiau într-o casă închiriată.

Trupurile lor neînsuflețite au fost descoperite de copiii femeii, care au sunat la 112. Din cercetările făcute la fața locului reiese că femeia a fost ucisă de concobin, cu mai multe lovituri de cuțit, după care bărbatul s-a sinucis, punându-și ștreangul de gât.

În caz, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de omor calificat și continuă cercetările pentru a stabili toate detaliile legate de comiterea faptelor. După efectuarea tuturor actelor procedurale, dosarul va fi clasat, autorul omorului fiind decedat.


Distribuie articolul

You May Also Like