În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului a avut loc nașterea unui bebeluș în ambulanță.
Asistent al Serviciului Județean de Ambulanță Galați, Alexandra Cărăuș, spune că au fost sunați de o pacientă ce avea contracții la 2-3 minute, iar pe timpul transportului la spital, s-a declanșat expulzia fătului. Ea și cu colegul său au oprit ambulanța și au adus pe lume o fetiță ce a primit nota 10 la naștere.
Colegul său ambulanțier, Emilian Dublea, consideră această naștere ca un cadou de Crăciun.
Astfel, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Galați, dr. Mihai Polinschi, a precizat că nașterile în ambulanță pe an sunt undeva între 10 și 15 și de aceea le consideră un eveniment deosebit, dar se bucură cu atât mai mult, pentru că s-a întâmplat în preajma sărbătorii nașterii domnului.