Astăzi, handbalistele de la CSM Galați au disputat un nou meci contând pentru Liga Florilor la handbal în compania celor de la Gloria Buzău.
Poziționate mai bine în clasament (locul 6 față de poziția 13 deținută de CSM), handbalistele buzoience au început partida mai bine iar la pauză au intrat la vestiare cu un avantaj de trei goluri, scor 13-10.
În partea a doua a meciului, practic handbalistele de la Gloria Buzău au condus ostilitățile în permanență, scorul fiind unul logic după jocul prestat de cele două echipe. Scor final, 29-20.
Următorul meci al fetelor de la CSM Galați, pe 18 februarie, la Sf. Gheorghe, cu Activ Prahova Ploiești.

