Soarta sistemului centralizat de termoficare din Galați este în continuare sub semnul întrebării. Asta deși luni, 29 mai, reprezentanții CET au anunțat că pot produce agent termic pentru sistemul urban. Soluția aleasă de șefii Electrocentrale este producția cu ajutorul aburului de la combinat și reducerea cheltuielilor totale cu aproximativ 25%.
„Pentru optimizarea acestei soluții estimăm o reducere a cheltuielilor a aburului prin reducerea cu circa 10% a cantității furnizate în cadrul contractului de cumpărare abur încheiat de societatea dvs. cu Arcelor Mittal SA Galați….ne exprimăm disponibilitatea pentru diminuarea contravalorii serviciului de transformare cu circa 10-15% față de cel contractat pentru luna aprilie 2017, în urma măsurilor suplimentare adoptate de societatea noastră în această perioadă a anului privind cheltuielile salariale”, a anunțat pe FB Sinan Mustaf, administrator unic Electrocentrale SA.
Cei de la CET au trimis oferta la societatea Calorgal și așteaptă un răspuns oficial. Rămâne de văzut dacă sistemul de termoficare va fi repornit în condițiile în care în oferta de la Electrocentrale nu se vorbește despre obligațiile din contractele anterioare. Printre altele, Primăria a anunțat că nu mai este dispusă să plătească în avans facturile către CET și să acopere pierderile din rețeaua de distribuție.
Gălățenii de la bloc nu mai au apă caldă de la 1 mai. Atunci, prin votul Consiliului Local, sistemul centralizat a fost închis iar Primăria a demarat un program de subvenționare a centralelor termice de apartament. Ulterior, decizia legislativului local a fost suspendată deoarece a fost atacată în contencios administrativ de Gabriel Panaitescu, prefectul județului Galați. Ca urmare, Primăria Galați i-a cerut distribuitorului local de agent termic să reia furnizarea apei calde în sistem centralizat.