Vin ninsorile și gerul. Află AICI când se va instala iarna în zona Galați-Brăila

Distribuie articolul

Iarna dă târcoale zonei Galați-Brăila. Dacă până în prezent aspectul a fost de toamnă târzie, peste câteva zile vor fi ninsori și ger.

Meteorologii anunță că în toată țara vremea se va schimba radical începând de miercuri. Luni, 16 grade Celsius, marți, 11 grade, miercuri, 8 grade, joi, 3 grade, vineri, 2 grade, sâmbătă și duminică, minus 2 grade.

Acestea sunt temperaturile din săptămâna 2-9 februarie, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Mult mai frig va fi noaptea, în special în weekend, când se va ajunge la minus 8 grade Celsius. Iar temperaturile scăzute vor fi însoțite de precipitații. Miercuri și joi sunt anunțate precipitați în toată țara care se pot transforma din ploaie în lapoviță și ninsoare.

La Galați și la Brăila, ninsorile sunt așteptate să apară miercuri seara și, cu ajutorul viscolului, s-ar putea depune un strat consistent de zăpadă, avertizează meteorologii. Episodul de iarnă autentică nu va ține foarte mult.

Începând de luni, 10 februarie, temperaturile vor crește treptat, astfel încât în partea a doua a lunii februarie maximele diurne să urce din nou până la 16 grade Celsius.

Distribuie articolul

You May Also Like