Un nou an școlar, probleme vechi. Sute de unități de învățământ din Brăila și Galați nu au autorizații sanitare și de la pompieri

Distribuie articolul

Noul an școlar începe cu probleme vechi. Zeci de școli din Galați nu au autorizație de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, 92 de unităţi şcolare sunt neautorizate, cele mai multe aflându-se la țară. În mediul urban, nu au autorizație 14 grădiniţe din Galaţi şi Tecuci, la care se adaugă Liceul Tehnologic „Sf. Ioan” Galaţi şi Palatul Copiilor Galaţi. Unitățile de la țară au probleme cu apa și cu toaleta. Astfel, 22 de unități nu au apă curentă, 16 au apă dar nu este potabilă, 4 au apă cu program, 7 nu au grup sanitar iar o școală are grupul sanitar în curte. În alte situații, autorizaţiile de funcţionare nu au fost eliberate deoarece acoperişurile sunt degradate, gardul împrejmuitor lipsește, încălzirea este necorespunzătoare, plafoanele au infiltraţii, iluminat natural este insuficient iar cabinetul medical şi personalul sanitar nu există.

Situația este mai gravă în județul Brăila. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, din totalul de 109 unităţi şcolare cu personalitate juridică, peste 70 sunt neautorizate din punct de vedere sanitar, cele mai multe aflându-se la țară. În mediul urban, nu a primit autorizație o grădiniță situată la parterul unui bloc. Unitățile de la țară au probleme cu apa și cu toaleta. Astfel, 59 de unități de învățământ nu au apă potabilă, 4 nu au grupuri sanitare corespunzătoare, 5 au grupuri sanitare în exterior iar 2 au grupuri sanitare insuficiente. Mai sunt 2 unități care nu au spațiu de joacă iar 3 nu respectă circuitele interne. Autoritățile spun că încearcă să rezolve problemele în discuție, în special cea a apei potabile prin amplasarea unor stații de purificare a apei.

Numeroase unități de învățământ din județul Galați nu au nici autorizație de securitate la incendiu. Este vorba despre aproximativ 10% din unitățile școlare din tot județul. Deși anul școlar a început, nu au autorizație 29 de unități grădinițe și școli. În majoritatea cazurilor, deficiențele sunt legate de instalarea necorespunzătoare a centralelor termice sau a ușilor de evacuare în caz de incendiu, care fie sunt prea puține, fie prea mici, fie se deschid spre interior și nu spre exterior, așa cum prevede legea. Față de anul trecut, numărul unităților de învățământ neautorizate în ceea ce privește securitatea la incendiu a scăzut ușor. În 2017, în județul Galați se înregistrau 32 de grădinițe, școli gimnaziale și licee fără autorizație de la pompieri.

Și în județul Brăila sunt probleme cu autorizațiile de securitate la incendiu. Este vorba despre aproximativ jumătate din unitățile școlare din tot județul. Nu sunt autorizate 53 de unități grădinițe și școli. În majoritatea cazurilor, este vorba despre lucrări efectuate în interior care necesită reautorizare de la pompieri. În judeţul Brăila sunt 109 unități de învățământ cu personalitate juridică și aproximativ 350 de clădiri în care studiază circa 48.000 de elevi şi preşcolari.

Din punct de vedere statistic, noul an școlar are 34 de saptămâni și se va desfășura între 10 septembrie 2018 și 14 iunie 2019. Vor fi în total 168 de zile cu cursuri structurate în două semestre. Vacanța de iarnă va începe pe 22 decembrie și va avea 3 săptămâni. 2 săptămâni au fost rezervate și pentru vacanța de primăvară, programată în perioada 20 aprilie-5 mai. În calendar mai figurează două vacanțe: între 27 octombrie și 4 noiembrie vor sta acasă preșcolarii și elevii din clasele pregătitoare iar între 2 și 10 februarie va fi vacanța intersemestrială. În ceea ce privește programul „Școala altfel”, unitățile școlare au posibilitatea de a alege perioada de desfășurare a celor cinci zile de activități extra curriculare.

Distribuie articolul

You May Also Like