Un copil de 12 ani din Tecuci a fost transportat de urgență la spital după ce a fost victima unui accident rutier. Incidentul s-a produs pe strada 1 Decembrie 1918, în timp ce băiatul traversa regulamentar pe trecerea de pietoni. Acesta a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, din Drăgănești.
Potrivit autorităților, șoferul nu a observat copilul la timp, probabil din cauza vizibilității reduse. În urma impactului, băiatul a suferit multiple leziuni și a fost preluat de o ambulanță, fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Polițiștii au constatat că șoferul nu consumase alcool și avea toate documentele în regulă. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite circumstanțele exacte ale accidentului.