Tupeu de guvernant: cică românii sunt un popor de infractori

Distribuie articolul

O duduie din Guvern a deschis gura cât să zică o tâmpenie. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus că ea crede că românii sunt un popor de infractori. Noi cunoaștem numeroși români care nu au fost la furat cu doamna din Guvern și care nu au apucăturile despre care vorbește duduia. Iar ei, românii cinstiți, merită scuze.

Minstrul Pintea nu a vorbit despre colegii ei din politică și i-a făcut pe  toți românii infractori. „Am publicat pe site-ul Ministerului Sănătății modificarea amenzilor pentru măsuri ingienico-sanitare, pentru depășirea timpilor de staționare în UPU. Vă spun foarte sincer, m-a amuzat reacția unora de după și mă gândeam, sper să nu mă citeze nimeni, eu cred că suntem un popor de infractori. În momentul în care se măresc amenzile, protestăm. Păi dacă eu n-am de gând să încalc legea, de ce să fiu supărat că cresc amenzile?”, a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Nu suntem un popor de infractori, așa cum a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea, dar cu siguranță am fost și suntem conduși de numeroși infractori. Dacă pe unii îi recomandă dosarele penale(vezi președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea), pe alții îi trădează bunăstarea și apucăturile, chiar dacă pozează în negustor cinstit. Iar alții, precum doamna din Guvern, au salariul la stat și spun tâmpenii.

Distribuie articolul

You May Also Like