Instructor auto, acuzat de corupție

Distribuie articolul

Un instructor auto din #Galați a fost trimis în judecată, fiind acuzat de cinci infracțiuni de trafic de influență, informează DGA.

„Ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, instructor auto, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență  în formă continuată (5 acte materiale).

În fapt, s-a reținut că inculpatul,  în calitate de instructor auto în cadrul unei școli de șoferi din municipiul Galați,  în perioada 2016 – 2017, a primit, pentru sine, în mod direct, de la cinci cursanți ai școlii, sumele de 300 de euro și 300 de lei, 400 de lire sterline, 300 de euro, 150 de euro și 1.200 de lei, după ce i-a lăsat să creadă că are influență asupra unor funcționari publici (examinatori) din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor  Galați.

De asemenea, instructorul auto le-a promis propriilor cursanți că îi va determina pe examinatori să-i promoveze proba practică a examenului auto, în vederea obținerii permisului de conducere auto.

În baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului în cauză”, mai precizează DGA.

Distribuie articolul

You May Also Like