Trio-ul de la Prefectură a depus jurământul

Distribuie articolul

Cele trei persoane, desemnate de partidele din Coaliția la Putere, pentru funcțiile de reprezentanți ai Guvernului în teritoriu, au depus joi jurământul în Sala Mare a Palatului Administrativ din Galați, în sistem de videoconferință la care au participat reprezentanții Executivului de la sediul Central și toți reprezentanții noi numiți din țară.

Așa cum am mai scris aici, cei doi subprefecți ai județului Galați sunt noile numiri din partea Partidului Național Liberal – organizația din Galați: Paul Cristea şi Andra Mihaela Costache.

„Desemnarea celor doi liberali – cu suficientă şi dovedită experienţă, fiecare dintre ei, în cadrul structurilor interne ale partidului – s-a bazat, în egală măsură, pe o experienţă profesională, managerială şi administrativă specifică“, am desprins dintr-un comunicat de presă al PNL Galaţi, transmis cu ocazia negocierilor pentru cele două funcții.

Cât privește funcția de Prefect a județului Galați este ocupată, de azi, de Gabriel – Aurelian Panaitescu care a revenit în acest post, din postura de de înalt funcţionar public.

”Este a patra oară când depun acest jurământ (de trei ori ca prefect – n.a)”, a declarat noul prefect, într-o scurtă conferință de presă, după ceremonia de investitură.

”Am căutat până acum să îmi asum toate responsabilitățile vizavi de cetățenii județului Galați.

Deocamdata avem o pandemie ale cărei consecințe trebuie să le gestionăm, avem un proiect de vaccinare pe care încercăm să îl accelerăm, avem instituțiile deconcentrate și cred că directorii își vor căuta de treabă și vor respecta legea. Din poziția de inspector guvernamental am monitorizat permenent evoluția acestora și, de fiecare dată, când au fost probleme, am intervenit și am discutat cu directorii instituțiilor pentru a rezolva cât mai rapid aceste probleme”, a declarat Panaitescu, care a ținut să sublinieze importanța funcției dar și responsabilitățile ce presupune activitatea de reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Noul prefect al județului Galați,  Gabriel – Aurelian Panaitescu, este propunerea USR, după reluarea negocierilor între partidele aflate la Putere, în Coaliția de Guvernare. Bogdan Rodeanu, preşedintele USR Galaţi, a precizat că propunerea pentru ocuparea funcţiei de prefect a fost validată printre primele şi că propunerile tuturor prefecţiilor din ţară numiţi de USR au fost bine analizate şi verificate înainte de a fi puse în practică.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns