Trecerile la nivel cu calea ferată, în vizorul polițiștilor

Distribuie articolul

Polițiștii Serviciului de Poliţie Transporturi Galați în colaborare cu echipe de poliţişti de la Serviciul Rutier Galați, precum şi cu cei ai Serviciului de Ordine Publică Galați, au verificat ieri respectarea obligaţiilor șoferilor la trecerile la nivel cu calea ferată.

„Activitatea a avut ca scop conştientizarea de către participanţii la traficul rutier, în principal a conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea semnalizării rutiere şi a obligaţiilor care le revin în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru prevenirea producerii acestor evenimente”, a precizat IPJ Galați.

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii gălățeni, au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 20.795 de lei, Totodată au reţinute 5 permise de conducere, fiind dispusă măsura suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile. De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare și plăcuțele aferente.

Distribuie articolul

You May Also Like