Traficanți de droguri, arestați la Galați

Distribuie articolul

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Galați, sub coordonarea procurorilor DIICOT., au depistat în flagrant delict 4 persoane care ar fi comercializat aproximativ 1 kilogram de marijuana, pe raza județelor Galați și Ialomița. Trei persoane au fost arestate preventiv.

”La data de 13 martie 2019, ulterior acțiunii de prindere în flagrant, au fost efectuate 12 percheziții domiciliare, iar polițiștii au descoperit și indisponibilizat aproximativ 50 de grame de cannabis, peste 20.000 de euro, 12 telefoane mobile, cântare electronice şi pliculeţe autosigilante folosite în activitatea de comercializare a drogurilor”, precizează DIICOT.

Din cercetări a reieșit faptul că,începând cu luna decembrie 2018, în municipiul Tecuci, ar fi acţionat o grupare infracţională ce-şi desfăşura activitatea pentru  a obţine bani din activităţi de vânzare de droguri de risc, respectiv marijuana, droguri ce erau achiziţionate de pe teritoriul Spaniei şi introduse în ţară prin intermediul sistemului de transport colete al unei firme de profil.

La sediul D.I.I.C.O.T.-S.T. Galați, au fost conduse 17 persoane, în vederea audierii.

”Trei persoane au fost arestate preventiv, iar față de a patra a fost dispusă măsura controlului judiciar”, mai arată DIICOT.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, cu participarea jandarmilor din Galați.

Distribuie articolul

You May Also Like