Tot fără buget, tot cu partide dănciloide!

Distribuie articolul

Partidele aflate în coaliţia de guvernare nu au ajuns încă la un acord în privința adoptării bugetului de stat.

 Este tot mai cert că efectele economice ale lipsei bugetului se vor vedea până spre finalul celui de-al doilea trimestru al anului. Ca să nu mai vorbim de problemele ce pot apărea pe zona pandemică cu noua tulpină britanică.

Dacă bugetul pe 2021 va fi totuși adoptat in cursul lunii viitoare , disponibilitățile efective vor fi operabile abia spre sfârșitul lui martie, ceea ce va genera automat un blocaj economic, prin simpla copiere a erorilor bugetare comise de guvernul socialistei Dăncilă.

Toate instituţiile vor fi nevoite să funcționeze la 1/12 din capacitate, cheltuielile vor fi la aceiași parametri, ceea ce înseamnă mai puţini bani în economie.

 Fără proiecte noi, fără contracte noi Se derulează doar ce este contractat.

În situaţia în care ne aflăm, când nu ştim cum va evolua al treilea val de pandemie, să nu ai un buget cu rezerve pe Sănătate, este de neacceptat, pentru că practic suntem descoperiți în a finanţa cheltuielile imediat necesare. Pe de altă parte, nu mai putem discuta de o redresare a economiei în trimestrul I, pentru că nu mai putem vorbi de stimuli acordaţi prin buget, dacă el nu există. Efectul se va vedea şi pe trimestrul II, pentru că o economie care nu se redresează şi scade are un efect de inerţie.


Distribuie articolul

You May Also Like