Teroristul de la Brăila. Atacatorul de la mall a intenționat să „extermine cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană

Distribuie articolul

Incredibilă răsturnare de situație în cazul atacului de duminică, de la mall-ul din Brăila.

Reprezentanții Tribunalului Brăila vorbesc despre o acțiune la limita atacului terorist în condițiile în care atacatorul a premeditat fapta și a vrut să extermine cât mai mulți români. El ar fi ales mall-ul pentru că este o zonă aglomerată și și-ar fi anunțat intenția prin mai multe bilețele.

Potrivit unui document redactat la Tribunalul Brăila, individul dorea să extermine cât mai mulți români pentru că aceștia fac parte dintr-o rasă inferioară.

„…în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat, al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând la momentul prinderii sale de către cetăţeni, „ trebuie să curgă sânge în ţara asta”, „sunt un terorist”, etc., relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei”, se arată în documentul Tribunalului Brăila.

Judecătorul a considerat că tânărul a acționat la limita unui atac terorist, iar intențiile au fost anunțate printr-o serie de bilețele.

„În privinţa pericolului concret pentru ordinea publică, judecătorul de drepturi şi libertăţi a avut în vedere modul de comitere a faptelor, prin planificarea întregii activităţi infracţionale, la limita unui atentant terorist, în sensul că inculpatul, cu ceva timp înainte de data de 11.11.2018, ori chiar în ziua respectivă, şi-ar fi propus să ucidă cât mai multe persoane cu putinţă (ar fi scris chiar bilete în acest sens), motiv pentru care a luat asupra sa un cuţit cu care a lovit în mod repetat în zona toracelui, urmărind moartea acesteia, pe prima sa victimă de la care, în acest mod a sustras mijlocul de transport, un autoturism marca SS, folosit în mod clar ca mijloc prin care să-şi ducă la bun sfârşit acţiunea criminală, constând în uciderea a cât mai multor persoane, cu putinţă, iar la urmă, să se sinucidă, eventual, dacă nu va fi doborât de organele de poliţie, aşa după cum inculpatul a şi declarat în faţa organului de urmărire penală”, scrie în același document.

Se pare că mall-ul a fost ales de atacator pentru că este o zonă aglomerată, iar inculpatul a vrut să intre în magazin pentru a face cât mai multe victime.

„…inculpatul s-ar fi deplasat cu autoturismul sustras în cea mai aglomerată zonă a Municipiului Brăila, într-o zi de duminică, la prânz, adică chiar în zona mall-ului din Brăila, unde ar fi forţat intrarea, cu scopul vădit de a pătrunde în interior pentru a face foarte multe victime (aşa cum inculpatul a avut intenţia de la început), însă activitatea infracţională i-ar fi fost îngreunată de pilonii din beton aflaţi la intrare, pe care inculpatul i-ar fi lovit, ceea ce l-ar fi frânat blocând maşina prin proiectare în stâlpul intrării în magazin, context în care inculpatul ar fi acroşat şi ar fi lezat integritatea corporală a 7 persoane, inclusiv doi minori. Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că doar hazardul a făcut ca victimele lovite la Mall-ul din Brăila să nu fie ucise efectiv, pentru că intenţia vădită a inculpatul ar fi fost de la început uciderea acestora, aşa cum acesta de fapt a şi declarat. Pe de altă parte, mai reţine judecătorul de drepturi şi libertăţi, consecinţele faptelor inculpatului ar fi fost şi mai grave dacă nu se bloca autoturismul la intrarea în Mall şi dacă inculpatul nu era oprit la timp de către cetăţenii cu spirit civic care au acţionat imediat şi l-au extras pe inculpat din autoturism (chiar în momentul în care inculpatul încerca în continuare să efectueze manevre cu autoturismul înapoi pentru a vira apoi înainte şi a forţa pătrunderea în Mall, unde avea de gând să lovească lumea la întâmplare), după care au oprit motorul maşinii, au aruncat cheile de contact, iar inculpatul a fost imobilizat până la sosirea echipajelor de poliţie.”, se arată în documentul Tribunalului Brăila.

Mai grav, inculpatul nu a manifestat nicio stare de regret, nici un sentiment de compasiune pentru victimele sale, iar faptul că s-a stopat activitatea infracţională a acestuia s-a datorat numai intervenţiei prompte a cetăţenilor prezenţi la faţa locului.

Individul este cercetat pentru trei infracţiuni de tentativă de omor calificat şi o infracţiune de tâlhărie calificată, vizând un număr de 10 victime.

Distribuie articolul

You May Also Like