Terasele sezoniere, mai simplu de autorizat

Distribuie articolul

Primăria Galați a simplificat procedurile de autorizare a teraselor și standurilor specifice sezonului estival. Practic, municipalitatea a redus birocrația, renunțând să mai solicite teancuri de documente pentru a aviza funcționarea unei terase de vară.

”Agenții economici care desfășoară activități comerciale, prestări servicii, alimentație publică și care au obținut în anul 2016 acordul privind exercitarea activității de comercializare în locuri publice, respectiv autorizația privind desfășurarea de activități de alimentație publică sau recreative nu sunt nevoiți să prezinte din nou toate documentele (așa cum se întâmpla până acum).

Pentru vizarea anuală singurii pași care trebuie parcurși sunt: completarea cererii de prelungire a acordului care este disponibilă și on-line pe site-ul Primăriei municipiului Galați – www.primariagalati.ro și achitarea taxelor stabilite pentru anul 2018”, se arată într-o informare publică a Primăriei municipiului Galați.

Totuși, procedura simplificată de autorizare nu este valabilă pentru toți agenții economici, ci doar pentru cei care au mai obținut o astfel de autorizație din 2016 încoace și nu au făcut modificări asupra amplasamentului sau tipului de terasă.

”Pentru situațiile în care au intervenit modificări față de documentația  inițială, agenții economici trebuie să prezinte documentele justificative în vederea modificării datelor înscrise pe acord”, mai precizează Primăria.

Distribuie articolul

You May Also Like