Telenovelă cu berze la Brăila  

Distribuie articolul

S-a întâmplat la vecinii noștri de la sud. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila a fost alertat, de dimineață, de autoritățile locale din Bărăganu. Un localnic a observat  o barză moartă, căzută la pământ, chiar lângă stâlpul pe care se afla un cuib cu pui. Omul a zis să fie de ajutor și a alertat autoritățile, așa că ISU Brăila a trimis la Bărăganu o echipă de salvatori de la Garda Însurăței, dotată cu scară specială. În timp ce pompierii se chinuiau să dea puii jos din cuib, pentru a fi puși la adăpost, hrăniți și îngrijiți, a apărut barza mamă, care și-a revendicat zgomotos odraslele și cuibul. Astfel, povestea micilor pui de barză s-a încheiat cu final fericit. Mama barză s-a întors la cuib și și-a reluat îndatoririle, iar pompierii s-au retras în garnizoană în așteptarea unor noi misiuni.

Distribuie articolul

You May Also Like