Tecucenii rămân pe uscat. Alimentarea cu apa potabilă va fi întreruptă în tot orașul

Distribuie articolul

Municipiul Tecuci rămâne fără apă potabilă. În noaptea de marți spre miercuri, toți consumatorii din oraș vor rămâne fără acest serviciu din cauza unei lucrări la rețeaua urbană. Reprezentanții societății Apă Canal vor conecta o conductă de pe strada Tecucel la rețeaua de distribuție din străzile Nicorești și Feroviarilor. Ca urmare, alimentarea cu apă a tecucenilor va fi întreruptă timp de nouă ore.

„În cadrul programului anual de revizii-reparații planificate la sistemul de alimentare cu apă potabilă din municipiul Tecuci, Societatea APĂ CANAL S.A. Galați va executa în noaptea de 17 spre 18 iulie 2018, lucrări de cuplare a conductei PEHD Dn110mm str.Tecucel la rețeaua publică de distribuție din str. Nicorești și str. Feroviarilor. Întrucât complexitatea lucrărilor ce vor fi executate impune oprirea apei în întreg Municipiul Tecuci, pentru a diminua cât mai mult posibil disconfortul creat consumatorilor prin întreruperea alimentării cu apă potabilă, s-a stabilit intervalul afectat: de marți, 17 iulie, ora 23.00, până miercuri, 18 iulie, ora 08.00”, au anunțat reprezentanții societății Apă Canal.

Locuitorii sunt sfătuiți să-și facă rezerve de apă pentru consumul casnic.

Distribuie articolul

You May Also Like