Astăzi, va avea loc un alt protest al taximetriștilor, pe străzile din Galați. Reprezentantul acestui grup anunță faptul că a primit aviz favorabil pentru a putea organiza răscoala, începând cu ora 11,00 și va dura trei ore.
La această opoziție și-au confirmat participarea 50 de taximetriști, iar ruta pe care vor merge pentru a-și arăta nemulțumirea este: de la Universitatea Danubius, pe ruta bulevardul Galați – strada Oțelarilor – dreapta, pe strada Stadionului – stânga, pe bulevardul Dunărea, continuând pe bulevardul Marea Unire (Faleza Superioară) – strada Regiment 11 Siret – strada Brăilei – strada Traian – strada Basarabiei – strada Mihai Bravu – strada Gării. După ce vor lăsa mașinile în parcarea de la gară, șoferii vor merge pe jos până la Prefectură și va avea loc o manifestație de 10 minute în care își vor spune plângerile.
Este de menționat faptul că, pe parcursul celor trei ore, regulile de circulație se vor respecta ca în mod obișnuit, iar viteza de deplasare a coloanei va fi de 5-10 km/h și vor merge numai pe banda întâi.