Taximetriștii gălățeni defilează astăzi cu hârburile din dotare…
Alt trafic infernal astăzi, 20 iunie, pe motiv de protest al celor ce-și spun cu mândrie pre-constituțională, taximetriști. În comunicatul semnat de un nene cu pretenții de organizator, Marian Decebal Dublea, ni se narează că breasla în cauză dorește interzicerea transportului alternativ.
Aiurea-n tramvai. Mai întâi haideți să mai dăm pe la școală și să stabilim ce este „transportul alternativ”. Pentru că dacă se referă la transportul alternativ celui de taxi, ușor și circulația cu trenul, vaporul, autobuzul sau metroul intră în aceeași categorie. Ce-i drept, acolo nu mai poate fi vorba despre „alternativ”, pentru că se știe, acest alternativ nu poate fi înscris la plural. Ce e… „mai multe”, sunt variante, niciodată alternative.
Bun, mai apoi, același nene organizator ne spune că: ”…alături de alte 29 de orașe din țară, vom fi alături în cel mai amplu protest privind interzicerea transportului alternativ.” Nu prea m-am prins cum ești alături de alte orașe. Ca grup? Ca breaslă? Ca populație? Sau cum?
Este simpatică și asocierea în colaborare cu Asociația Națională a Patronatului Operatorilor de Transport în regim de Taxi (ANPOTRT), adică, cum ar veni, un patronat ce protestează alături de salariați. Unii dintre ei, ce-i drept. Păi și dacă nu vă iese protestul, ce faceți? Intrați in grevă? Și voi, și patronatul? Gingaș.
Bun, e aiureală totală dar hai să prezentăm „evenimentul”.
De la ora 11, taximetriștii vor defila prin Galați cu mașinuțele, pe un traseu ce va genera nervi întinși la maxim printre gălățeni: Bulevardul Galaţi, strada Oţelarilor, strada Stadionului, bulevardul Dunărea, bulevardul Marea Unire (Faleza Superioară), strada Regiment 11 Siret, strada Brăilei, strada Domnească, strada Eroilor, strada Nicolae Bălcescu și la final iar pe strada Brăilei, la Casa de Cultură. Vor fi trimise „urări de sănătate” pe la Prefectură, Primărie, Consiliul Județean, ANAF, ARR, ITM și către cine se va mai putea.
În primul rând, dacă veți avea nevoie de o mașină, e limpede că nu veți avea planetele aliniate, tot venind vorba de serviciu de utilitate publică, așa cum își spun ei.
Adică, atunci când își stabilesc programul pe persoană fizică, te umplu de manele și de convorbiri intime prelungite la telefon, tot de utilitate publică ar fi prestația? Asta așa, ca idee…
Practic, nemulțumirea mare la acești neni ar fi că au concurență, că nu mai sunt ei cei ce stabilesc trendul tarifelor etc.
Cum ar veni, dacă aveți concurență pe o afacere cumva privată, puteți protesta liniștit că nu-i așa, vă doriți sa fiți…singur pe lume.
„Având în vedere că taximetria este un serviciu de utilitate publică conform legii 38/2003, dorim să atragem atenţia tuturor autorităţilor publice că noi, taximetriştii, cerem abrogarea OUG nr. 49/25.06.2019, precum şi eliminarea dublei măsuri în interpretarea şi aplicarea legii privind transportul alternativ (controale, fiscalizare, obligaţii legale) „.
Ok, și noi atragem atenția că această aiureală a primit extrem de ușor autorizație de la Primărie, și noi dorim eliminarea dublei măsuri (mai ales atunci când taximetriștii nu emit bon fiscal sau fac jonglerii la aparatul de taxat), și noi protestăm că taximetriștii nu sunt controlați mai des etc.
Dar e o diferență și ține cumva de bun simț. Pentru asta nu blocăm ditamai municipiul!
E dreptul fiecăruia să protesteze, să-și solicite una-alta dar la noi a ajuns la rang de virtute inclusiv dreptul de a fi idiot.