Sute de amenzi pentru abateri în trafic. Poliția Locală continuă să monitorizeze parcările neregulamentare  

Distribuie articolul

În luna februarie 2019, în cadrul Planului de măsuri „Siguranța în trafic”, polițiștii locali din Galați au aplicat un număr de 643 de sancțiuni contravenționale, în sumă de 156.265 lei și 571 de puncte penalizare.

Din numărul total de amenzi aplicate în luna februarie, 57 au fost date conducătorilor auto care au parcat/staționat sau oprit neregulamentar în zona Palatului de Justiție și la Colegiul Național „Costache Negri”.

”Valoarea sancțiunilor aplicate, conform prevederilor OUG 195/2002, depășește 14.000 lei, iar punctele penalizare au fost 108 la număr.  Tot în cele două zone, pentru refuz de legitimare și injurii, au fost aplicate trei sancțiuni în baza Legii 61/1991. În cadrul Planului de măsuri „Siguranța în trafic”, în luna februarie, cele mai multe sancțiuni au fost date pentru încălcarea prevederilor HCL 260/2018 – 313 de amenzi (parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spațiul verde, parcarea pe scuar, pe locurile destinate persoanelor cu handicap, etc), alte 309 de amenzi au fost date în baza OUG 195/2002, pentru oprire, staționare, parcare neregulamentară. Tot luna trecută au mai fost aplicate sancțiunui pentru încălcarea Legii 61/1991, HCL 425/2011 și HCL 335/2014”, precizează Poliția Locală Galați.

În luna martie 2019, polițiștii locali vor acționa în următoarele zone:

  • strada Brăilei – zona Colegiului Național „Costache Negri”;
  • strada Prelungirea George Coşbuc c/c strada Brăilei – zona Palatului de Justiție;
  • strada Portului, tronsonul cuprins între strada Navelor și strada Ana Ipătescu;
  • strada Traian, tronsonul cuprins între strada Tecuci și bulevardul Marii Uniri;
  • strada Cloşca, Parc Cloşca, Stadionul Siderurgistul;
  • strada Brăilei c/c  bulevardul George Coşbuc;
  • strada Constructorilor, Complex Ţiglina II;
  • strada Crizantemelor;
  • strada Oțelarilor;
  • sens giratoriu bulevardul Galați / bulevardul Dunărea –Șc. Gimnazială. nr. 3;
  • Școala Gimnazială nr. 12 ”Miron Costin” și Biserica ”Sf. Mina”;
  • strada Nae Leonard;
  • strada Afinului între strada Domnească și Spitalul TBC;
  • strada Radu Negru, între strada Traian și strada Domnească ;
  • strada Traian, între strada Rizer și strada Basarabiei;
  • bulevardul George Coşbuc – strada Tecuci şi strada Al. Măcelaru.

”În doar două luni de la demararea Planului de măsuri „Siguranța în trafic”, polițiștii locali au aplicat un număr de 1.109 sancțiuni contravenționale, în valoare de 312.995 lei, fiind aplicate și un număr de 945 puncte penalizare”, reiese din raportul Poliției Locale.

Distribuie articolul

You May Also Like