Street Food se întoarce

Cu două săptămâni mai devreme și cu 50% mai scump, festivalul culinar vine din nou în Galați. În rest, aceeași locație (Grădina Publică), multă ambiguitate și un proiect făcut într-o grabă ce merită și cauze mai bune.

Așadar, pe data de 14 august municipalitatea anunța că, până pe 21, primește oferte pentru un festival culinar.

”Proiectul presupune organizarea unui festival unde vedeta principală este mâncarea, însă presupune și activități precum concerte cu artiști naționali, proiecții de film în aer liber dar și o serie de proiecte menite să-i captiveze și să îi distreze pe cei mici dar și pe cei mari”, se arată în caietul de sarcini aprobat de primarul Ionuț Pucheanu.

Locația, aceeași în care se desfășura anul trecut Street Food Festival: Grădina Publică. Perioada destinată este tot de patru zile, doar cu două săptămâni mai devreme (29 august – 1 septembrie).

Așadar, se dorește un festival cu cel puțin 40 de bucătării mobile cu peste 80 de feluri de mâncare pregătite de ”chefi pricepuți”.

În plus, zilnic ar trebui să fie, între orele 18 – 22, concertele susținute de „artiști naționali”, fără a se explica noțiunile de „pricepuți” și „național”. Toamna trecută, artiștii prezenți au fost Golan, Grimus, Byron , The Mono Jacks, Lucia, Soul Serenade, Dimitri’s Bats și Maru.

Dacă anul trecut Primăria Galați a contribuit cu 167.000 de lei, anul acesta este mai generoasă, bugetul pus la dispoziție fiind de 250.000 de lei.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns