Statul român le pregătește legumicultorilor gălățeni un mediu toxic

Distribuie articolul

O decizie abuzivă a mai multor organe ale statului ar putea bloca activitatea producătorilor gălățeni de legume. În plus, le afectează și accesul la fondurile europene deja contractate.

Peste 700 de mici legumicultori gălățeni, dintre care aproape jumătate din zona comunei Matca, au accesat în urmă cu doi ani două programe europene. Unul dintre ele se referă la „sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, în valoare de până la 50.000 de euro, iar cel de-al doilea se referă la „sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, în valoare de până la 15.000 euro/fermă. Semn că lucrurile au fost în ordine stă faptul că au primit deja o primă tranșă, în valoare de 75% din suma aprobată. Surpriza a venit în momentul în care au solicitat diferența de bani: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, instituție responsabilă de analiza dosarelor de finanțare și de efectuarea plăților, le-a cerut documente suplimentare, printre care și o autorizație de mediu. Asta în condițiile în care, conform deciziei de finanțare semnate între legumicultori și AFIR, nu trebuiau să facă dovada autorizației de mediu, aceasta fiind obligatorie numai în cazul crescătorilor de animale.

Mai mult, s-au trezit cu controale din partea serviciului județean al Gărzii Naționale de Mediu. Conform producătorilor de legume, li s-a spus că, dacă nu au autorizația până la sfârșitul lunii martie, pot fi amendați cu 35.000 de lei fiecare. Autorizația vizează sursa de apă folosită la irigații și ar costa între 4.000 și 7.000 de lei, de fiecare caz.

„Am fost în audiență la ministrul Agriculturii, care a spus că prin această măsură au băgat iepurele în gura copoiului, ne-a zis că nu este de acord cu ea și că ne va ajuta să se claseze dosarele, dar nu a dat nicio decizie. Ni se cer apometre la fântână! Suntem singurul bazin legumicol din țară în care se cere autorizare”, ne-a declarat Florinel Ciocan, președintele  Asociației Naționale a Tinerilor Producători de Legume Matca.

În sprijinul lor a venit și senatorul liberal George Stângă.

„I-am cerut vicepremierului și ministrului Mediului, Grațiela Locadia Gavrilescu, să ne comunice dacă are cunoștință de blocajul din procedura de finanțare europeană și dacă s-a mai procedat la fel și în alte județe”, a declarat Stângă.

În afara unor promisiuni făcute de ministrul Agriculturii, până la această dată nu există un răspuns din partea autorității naționale și nici o inițiativă concretă de renunțare la respectiva autorizație.

Distribuie articolul

You May Also Like