Sincope la semnarea noului Contract de Muncă Colectiv la CCDJ

În urma apariției comunicatului din partea Departamentului de Comunicare al Sindicatului National FAIR – Filiala Galați, conducerea Centrului Cultural Dunărea de Jos a emis un comunicat de presă în care arată că solicitările sindicatului sunt „ilegale și exagerate”.

„Reprezentanții Centrului Cultural Dunărea de Jos au participat la toate întâlnirile pentru negocierea contractului colectiv de muncă. Acestea au decurs de fiecare dată în condiții legale și pașnice, dar semnarea contractului a eșuat pentru că cerințele sindicatului erau ilegale și exagerate: anume se cerea încălcarea art. 35 din Legea 62 prin care se acordă un număr de zile destinate activității sindicale, fără obligația angajatorului de a plăti drepturile salariale pentru aceste zile. Cerința era de acordare a 2 zile libere lunar, adică 24 de zile libere pe an plătite de angajator, liderului de sindicat.În aceste condiții, când se impune adoptarea de măsuri ilegale prin așa zise presiuni ale sindicatului, nu putem vorbi despre reaua voință sau nepăsarea managerului față de încheierea acestui contract, ci numai de luciditatea acestuia în fața cerințelor clare ale legii. Ultimele negocieri au avut loc în condiții pașnice și în acord cu cerințele sindicaliștilor până la cerințele de natură personală ale liderului de sindicat. Instituția nu este un instrument de rezolvat privilegii și interese personale.Centrul Cultural Dunărea de Jos a respectat întotdeauna legea și a susținut drepturile angajaților.Acuzațiile privind condițiile precare (nu au fost obiect de negociere în contract) și salarizarea indecentă (drepturile salariale nu se negociază, salarizarea este conform legii) sunt un atac nedrept la persoană și la imaginea instituției care nu poate fi pătată cu interese proprii sau cu atacuri jignitoare la persoană. De asemenea, colectivul Centrului Cultural Dunărea de Jos și cea mai mare parte dintre membrii sindicaliști din Centrul Cultural s-au dezis de acest comunicat pentru că, conform declarațiilor lor nu au fost consultați și informați despre cerințele exagerate din contractul colectiv de muncă.În același timp s-a încercat calomnierea și utilizarea de informații false pentru a lovi în bunul renume al unui om care nu face altceva decât să respecte legile țării”, transmite Vali Viorel Sandu, managerul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns