Sfârșit cumplit pentru doi polițiști din Brăila. Au ars de vii

Distribuie articolul

Doi polițiști din Brăila și-au pierdut viața, în această seară, într-un cumplit accident rutier produs pe DJ 221, la Șuțești.

„Din păcate, în această seară, doi polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca – IPJ Brăila , au decedat, în urma unui accident rutier. Aceștia se aflau în serviciul de patrulare, pe raza localității Șutești. Transmitem sincere condoleante familiilor colegilor noștri si tuturor celor care i-au cunoscut. Referitor la cauzele accidentului rutier, vă informăm că în acest moment se efectuează cercetarea la fața locului, urmând a se stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, transmite Poliția Română.

UPDATE: Se pare că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Șoferul autospecialei de poliție, un agent de 45 ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit suprafața de rulaj și a lovit un copac, după care mașina a luat foc. În urma accidentului, șoferul și pasagerul, o femeie în vârstă de 21 ani, ambii agenți de poliție în cadrul Secției 4 Ianca – IPJ Brăila, aflați în timpul serviciului, au decedat (carbonizați).

VEZI VIDEO AICI

Distribuie articolul

You May Also Like