Directorii dar si adjuncții acestora de la Societatea Piețe Prest Tec SRL și Compania de Utilități Publice (CUP) Tecuci au fost trimiși acasă de primarul municipiului, Lucian Costin.
„Acești directori, susținuți de majoritatea PSD- UIPT, au avut la dispoziție aproape doi ani de zile să-și demonstreze performanța în ceea ce privește administrarea celor două societăți, dar din păcate rezultatele au fost dezastruoase. Incompetența nu are ce să caute în administrația publică la Tecuci iar decizia pe care am luat-o a venit să schimbe radical această situație. Cele două societăți au devenit loc de angajări pentru toate rudele și prietenii celor de la PSD și de la UIPT iar unele dintre ele au devenit chiar afaceri de familie.
În următoarea perioadă voi trimite corpul de control, voi comanda un audit serios, rezultatele le vom face publice, iar dacă este cazul vom face și sesizările penale necesare pentru a remedia prejudiciile pe care le estimăm la cele două societăți”, a declarat primarul Lucian Costin.
Concomitent cu demiterea celor patru directori, au apărut modificări și la organigramele acestor societăți de interes public.
S-au desființat câteva posturi de directori, șefi de servicii și de birou, aducându-se astfel importante economii la bugetele celor două societăți.
Începând de astăzi, 19 decembrie 2022, la Societatea Piețe Prest Tec SRL director general este Eugen Martin, iar director adjunct Cătălin Mircea.
La Compania de Utilități Publice Tecuci, de la aceeași dată, director general este Claudiu Costache, iar director adjunct Daniel Năzare.

