Se anunță protest la Prefectură: „NU vrem să fim o nație de hoți!”

Distribuie articolul

Proteste în toată țara. Duminică, începând cu ora 18.00 și gălățenii se reunesc pe platoul din fața Prefecturii Galați.

„Motivele?

1. Proiectul de modificare al Legilor Justiției a ajuns deja în Parlament și urmează să fie supus dezbaterii și votului în plen.
Inspecția Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiției.
Numirea procurorilor-șef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice.
Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România și cetățenii ei. Ne putem lua adio de la o justiție independentă.
Nu suntem singuri în această luptă.
De la Magistrați la Președinte și Comisia Europeană, cu toții s-au poziționat împotriva acestor legi.
Este momentul ca fiecare dintre noi să acționeze și să nu legitimeze încercarea corupților de a controla Justiția.
2. Luni, Senatorii jurişti au dat luni un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedică pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al ţării.
Urmează votul în Senat.
Asta înseamnă că un condamnat penal, poate decide soarta românilor și îi va reprezenta pe aceștia”, scriu organizatorii evenimentului.

Deocamdată, aproximativ 500 de gălățeni și-au anunțat participarea la eveniment.

 

Distribuie articolul

You May Also Like