Școala situată pe strada Basarabiei, nr.25, a fost modernizată, clădirea fiind construită în anii 1960, proiectul a avut numele „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale nr. 25 din Municipiul Galați”, iar costul acestuia a fost de 4,2 milioane de lei. Beneficiarii investiției sunt cei 501 de elevi, împreună cu cele 35 de cadre didactice și alte 7 cadre didactice auxiliare.
Proiectul a constat în reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii; reabilitarea termică a sistemului de furnizare a apei calde de consum; instalarea de panouri solare; modernizarea instalației de iluminat aferente clădirii; instalarea sistemelor de climatizare; lucrări de management energetic; lucrări conexe. De asemenea, obiectivul general a fost creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din municipiu, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și implicit scăderea costurilor cu energia termică prin reducerea pierderilor de căldură.