Scădere semnificativă a tarifelor de telefonie mobilă pe piața locală

Distribuie articolul

Începând cu 1 iulie 2021, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,7 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor fixe, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – ANCOM.


Această măsură se aplică conform prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene, ce stabilește tarifele maxime de terminare care vor putea fi aplicate de operatori.


Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu și se aplică direct, fără a necesita transpunere în legislația națională.

Regulamentul Comisiei Europene stabilește și tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica și în România astfel:
• 0,55 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022;
• 0,4 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023;
• 0,2 eurocenți/minut de la 1 ianuarie 2024.
Astfel, potrivit noilor reglementări, tariful de terminare a apelurilor mobile este cu aproape 8% mai mic față de cel practicat până acum și va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnați cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie.


Tariful de terminare a apelurilor fixe este cu aproximativ 20% mai mic față de cel practicat până acum.


Regulamentul Comisiei Europene prevede o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, când va ajunge la 0,07 eurocenți/minut.
• Ce este tariful de terminare ? Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de proprii utilizatori. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul.


Distribuie articolul

You May Also Like