„Sărbătorile primăverii”, ediția XII la Casa Rurală „Ioan Avram Dunăreanu”!

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Galați, în parteneriat cu Asociaţia Culturală pentru Tradiţie, Istorie şi Justiţie Socială „Casa rurală Ioan Avram Dunăreanu”, Școala Gimnazială nr. 1 Suhurlui și Școala Gimnazială nr. 1 Rediu, invită gălățenii să participe la „Sărbătorile primăverii”, manifestare ajunsă la ediția a XII-a. Evenimentul este programat pentru vineri, 17 aprilie, la ora 11, la Casa Rurală „Ioan Avram Dunăreanu” din satul Suhurlui din comuna cu același nume.

Manifestarea își propune să contribuie la conservarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor legate de renașterea naturii, specifice sezonului de primăvară, oferind un cadru educativ și cultural pentru elevi, cadre didactice și publicul larg.

În cadrul evenimentului, publicul va avea ocazia să viziteze și muzeul din incinta Casei Rurale „Ioan Avram Dunăreanu”, care ilustrează meșteșugurile tradiționale din zona Dunării de Jos.

 

Ai putea fi interesat și de: