S-a prelungit termenul de înscriere pentru un post de muncă în cadrul ISU Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Galați(ISU) a anunțat deschiderea procesului de recrutare pentru ocuparea funcției de conducător auto(autospeciale) prin încadrare directă. Candidații interesați trebuie să îndeplinească o serie de condiții stricte pentru a fi eligibili.

Pentru a putea aplica, candidații trebuie să fie cetățeni români, să aibă domiciliul în România și să cunoască limba română, atât scris cât și vorbit. De asemenea, se cer capacitate deplină de exercițiu, aptitudini medicale și psihologice confirmate de structurile specializate ale MAI, și vârsta minimă de 18 ani.

Un comportament corespunzător cerințelor sociale este esențial, fiind verificat de Direcția Generală de Protecție Internă și compartimentele de resurse umane. Candidații nu trebuie să aibă antecedente penale sau să fie implicați în procese penale, iar cei care au fost destituiți din funcții publice sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani nu sunt eligibili.

Funcția necesită studii liceale finalizate cu diploma de bacalaureat, permis de conducere categoriile B și C, precum și obținerea unei autorizații de acces la informații clasificate după încadrare. Perioada de acomodare la cerințele postului este de 6 luni.

Candidații trebuie să depună cererea de înscriere până la 9 septembrie, ora 12:00, iar dosarul complet până la 19 septembrie, ora 16:00. Cei care promovează concursul trebuie să renunțe la orice afiliere politică, conform regulamentelor MAI.

Ai putea fi interesat și de: