Cea de-a VI-a ediție a Școlii Europene Danubiene, sub umbrela proiectului „Cultură și civilizație românească” a demarat în această luni, într-o notă de solemnitate, la Colegiul Național „C. Negri” din Galați. Evenimentul se desfășoară până pe data de 29 octombrie, fiind organizat de Asociația Danubiana Galați și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Jurnalul zilei inaugurale a fost marcat de un eveniment muzical susținut de elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, care au interpretat melodii clasice românești. Amfiteatrul Colegiului a fost înnobilat de „Valurile Dunării” și alte compoziții muzicale cunoscute de publicul larg.
O prezență constantă și de înaltă relevanță în sprijinirea acestui proiect rămâne a fi profesorul universitar Natalia Ursu, administrator al Centrului de Informare al României din cadrul Universității Umaniste de Stat-Ismail, Ucraina. Aceasta a adus cu sine un contingent de 40 de profesori de Limba Română din regiunea Bugeac din Ucraina, subliniind astfel dimensiunea internațională a Școlii Europene Danubiene.
Evenimentul și-a continuat cursul la sala „Lapidarium” a Muzeului de Istorie Paul Păltănea din Galați, unde Prof.univ. al Universității „Dunărea de Jos”din Galați, Cătălin Negoiță, a susținut o prelegere istorică, concentrându-se asupra figurei istorice a domnului Alexandru Ioan Cuza, fost pârcălab al Galațiului. În memoria acestui ilustru, s-a desfășurat și o solemnă slujbă de pomenire.
După-amiaza a adus o altă dimensiune a culturii românești, susținute de Conf. universitar din Chișinău, Silvia Grosu, care a adus în discuție viața și opera Părintelui Episcop Gurie Grosu și misiunea sa de credință și cultură, în Basarabia de după Unirea de la 1 Decembrie 1918.
Continuând cu prelegeri și discuții despre arta populară, iea cu altiță, componența și confecționarea straielor populare și a așezărilor rurale din zona Bugeacului, au fost subliniate în mod concludent bogăția și diversitatea culturii românești. Toate aceste subiecte au fost discutate în contextul influenței lor asupra literaturii române. Seria culturală a inclus și recitarea de poezii, cu un accent deosebit pe creațiile lui Sandu
Pe aceeași traiectorie, prof. univ. dr. Varvara Buzilă, de la Universitatea de Stat-Chișinău și muzeograf la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, a captivat publicul cu un discurs despre pâinea cea de toate zilele, evidențiind utilitatea și sacralitatea acestui element fundamental al culturii române și explicând simbolurile identității naționale.
Evenimentul a fost marcat în special de lansarea cărții „Arhitectura satului și a sufletului românesc din Moldova de sud,” semnată de coautorii Eugen Holban (1935-2020) și Maria Stanciu. Această lucrare, apărută la Editura Axis Libri a Bibliotecii „V. A. Urechia” din Galați în octombrie 2023, a fost realizată cu sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Radu Macovei – Galați, și a fost finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. În plus, a fost lansat și volumul aniversar „Danubiana, zece ani pentru cultură, istorie și educație,” semnat de Antoneta Crudu, un pilon al activităților acestei organizații non-profit.