Românii au intrat în Anul Porcului

Distribuie articolul

Fără să avem pretenția că ne pricepem la calendarul chinezesc, putem spune că am intrat în Anul Porcului. Ne demonstrează chestia asta contemporanii care se întrec în porcării. Importanți sau mai puțin importanți, respectivii ne-au umplut și ne vor mai umple de noroi și de lături.

La Parlament vor reîncepe în curând grohăielile despre Codul Penal. Este un subiect important pentru șoriciul penal al aleșilor neamului care trebuie tranșat rapid. Subiectul trebuie tranșat ca să nu facă porcul pușcărie.

Ciudate vremuri trăim. Porcul zboară în tot felul de delegații și vorbește de la microfonul Parlamentului în timp ce vițeii cu drept de vot admiră ușile noi de la cotețele cu etaj ale aleșilor neamului. Iar cetățenii care au sărit gardul o fac pe nebunii și șicanează porcul prin metode neortodoxe. Scandalul este garantat: de Crăciun am scos porcul din coteț ca să ne bulucim în locul lui.

Taxele și impozitele locale s-au majorat deși anul trecut pesediștii scuipau în sân atunci când erau luați la întrebări. După ce modificările Codului Fiscal făcute de Guvernul Tudose i-au lăsat pe primarii marilor orașe cu pantalonii în vine și cu troaca goală, aleșii și-au băgat râtul în buzunarul contribuabililor. O spunem ritos: edililor o să le ajungă banii pentru salarii și peticeli, dar nu pentru asfaltarea/modernizarea cotețului colectiv.

O mare mizerie este și în sistemul medical. După Revelion am aflat că în țara asta nu mai poți nici măcar să te îmbolnăvești: medicii de familie nu mai eliberează rețete comensate și cei care se înverșunează să cadă la pat o fac pe barba și portofelul lor. Ce porcărie!


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns