Lucrarea a primit finanțare pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a costat peste 7,8 milioane lei și deja a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor. In luna octombrie a anului trecut, ministrul de la acea vreme de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, emitea ordinul privitor la viitoarele investiții pentru infrastructură pe acest program,listă in care era inclusă și extinderea canalizării în comuna gălățeană Cuca.
Primarul comunei, Mihăiță Vlad ne-a declarat că această investiție este una foarte importantă pentru comunitate, ea urmând a fi finalizată in cursul anului viitor.
„Lucrarea a fost scoasă la licitație prin binecunoscuta procedură, există și o societate desemnată câștigătoare care se va ocupa atât de partea de proiectare cât și de cea de execuție. Cu această extindere practic comuna Cuca va avea acoperită aproape în totalitate rețeaua de canalizare”, a mai afirmat primarul comunei Cuca, Mihăiță Vlad.