Restricții de navigație între Tulcea și Sulina. Prin zonă va trece un convoi  de mari dimensiuni

Distribuie articolul

Navigația pe Dunăre, între Tulcea și Bara Sulina – Marea Neagră, va fi închisă sâmbătă, începând cu ora 0.00, pentru a permite ieșirea în Marea Neagră a unui convoi cu gabarit depășit, care pleacă din Șantierul Naval de la Tulcea. Restricțiile de navigație nu afectează navele de pasageri care vor respecta programul obișnuit.

Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați a transmis un aviz tuturor navigatorilor pentru a-și lua măsuri în condițiile în care convoiul special va pleca de la Tulcea dimineață, la prima oră, și ar trebui să ajungă în mare după amiaza. Conform documentului, în acest interval de timp, navigația navelor spre amonte va fi interzisă, iar în aval va fi permisă numai dacă pot trece în condiții de siguranță pe lângă convoiul cu gabarit depășit ce măsoară peste 200 de metri lungime și 37 metri lățime. Excepție fac doar navele de pasageri, care efectuează curse regulate, ale căror comandanți sunt obligați să țină legătură cu căpitanul convoiului de mari dimensiuni.

„Va pleca din șantierul din Tulcea dimineața, la prima oră, iar după amiază ar trebui să fie în Marea Neagră. Asta în funcție de viteză. Noi am trimis o notă de închidere a canalului pentru navele care vin în amonte. Pentru aval, navele trebuie să păstreze o distanță de 5 mile maritime. Nu afectăm cursele de pasageri, navele pot respecta programul obișnuit, dar trebuie să țină legătura cu căpitanul convoiului”, a declarat directorul AFDJ Galați, Dorian Dumitru.

Convoiul care va da peste cap navigația pe canalul Tulcea-Sulina are ca destinație Norvegia unde trebuie să livreze o componentă de mari dimensiuni a unui vapor.

Distribuie articolul

You May Also Like